LIFT scholars abroad
CENTRUL DE STUDII AMERICANE al UVT la CONFERINȚA AMERICANIȘTILOR AUSTRIECI
În perioada 17-19 octombrie 2024, PH Voralberg din Feldkirch, Austria, a găzduit cea de a 51-a ediție a conferinței AAAS (Austrian Association for American Studies), dedicată în acest an unei teme pe cât de generoase, pe atât de incitante: Educația, Artele și Studiile Americane. Lucrările s-au deschis cu o conferință plenară a Directorului Programului de Studii Americane al Stanford University, Shelley Fisher Fishkin (Professor of Humanities și Professor of English), care a lansat o întrebare provocatoare și necesară în peisajul studiilor culturale de astăzi: Poate literatura veni în ajutor atunci când istoria se află sub asalt? (”Can Literature Come to the Rescue when History is Under Siege”?) Prof. Dr. Steven D. Hoelscher (University of Texas at Austin) și Prof. Dr. Nassim W. Balestrini (University of Graz) au completat tabloul vorbitorilor în plen, pregătind terenul pentru trei zile animate de dezbateri teoretice și aplicate.
Universitatea de Vest din Timișoara a fost reprezentată prin Directorului tânărului dar foarte activului Centru de Studii Americane – https://csam-uvt.e-uvt.ro/ -, Prof. Dr. Habil. Cristina Chevereșan și Secretarul Administrativ al CSAM, Lect. Dr. Gabriela Tucan. Cele două specialiste au supus atenției publicului și experților prezenți un studiu de caz dedicat evoluției Studiilor Americane la Timișoara, la aniversarea a douăzeci de ani de existență a programului masteral de profil. ”Two Decades of Teaching American Studies in Timisoara: Awareness-Raising and Community-Building across Disciplines” s-a intitulat prezentarea ce a făcut parte dintr-o secțiune incitantă a conferinței: Situating and Teaching American Studies in Algeria, Israel, Romania, and the Netherlands. Discuțiile asupra aspectelor pedagogice, funcționale, conceptuale și structurale ale domeniului, dar și asupra inițiativelor conexe, din necesarele sfere ale cercetării, diseminării și outreach-ului au continuat mult după încheierea lucrărilor în sine, rezultând astfel multiple idei de colaborare și continuare a conversației inter- și trans-culturale între participanți cu interese de studiu similare.
SPECIALIȘTI UVT LA ICR NEW YORK. SERIA CONFERINȚELOR FERARU
Conf. dr. habil. Cristina Chevereșan, Prorector responsabil cu relațiile internaționale și diaspora al UVT și director al programului de Studii Americane din cadrul Facultății de Litere, Istorie și Teologie, a fost protagonista celui mai recent eveniment din prestigioasa serie a Conferințelor Feraru, organizată de Institutul Cultural Român – New York. Transmis LIVE pe pagina de Facebook a RCINY pe data de 14.04.2021, începând cu ora 14 EST (21, ora României), dialogul de o oră purtat cu directorul institutului, Dorian Branea, a acoperit subiecte generoase și diverse: dezvoltarea, sustenabilitatea și atractivitatea programelor de Studii Americane în România, creativitate, eficiență, inter- și multi-disciplinaritate în construirea de curriculum, oportunități și colaborări transatlantice în sfera învățământului superior, relevanța perspectivelor românești și timișorene în cercetarea aplicată din acest domeniu, aflat în perpetuă transformare și redefinire, precum și cooperarea transcontinentală în vederea schimbului de bune practici culturale și instituționale.
Specialiști UVT la ICR Londra. Seria Romanian Classics in English: Liviu Rebreanu
Dr. George T. Sipos, traducător, editor şi critic literar, specialist în literatură şi cultură japoneză şi profesor de limbă şi cultură japoneză la Facultatea de Litere, Istorie şi Teologie, a deschis ampla serie de manifestă intitulată „Romanian Classics in English: Liviu Rebreanu”, organizată de Institutul Cultural Român din Londra între 7 şi 17 aprilie (Link).
În calitatea sa de editor şi autor al introducerii celei mai noi traduceri în limba engleză a romanului Ciuleandra, apărut la Editura Cadmus Press, Sipos a participat pe 8 aprilie la o discuţie despre Rebreanu şi opera sa, împreună cu traducătoarea în engleză, Gabi Reigh. Evenimentul a fost acompaniat de lecturi din traducerea în engleză a romanului în interpretarea actorului Alin Balaşcan şi de lansarea piesei muzicale „Ciuleandra” a compozitorului şi contrabasistului Michael Creţu. Sipos şi Reigh au plasat Ciuleandra în contextul general al literaturii române interbelice şi l-au discutat ca pe o frescă a tensiunilor sociale şi politice ale vremii. Înregistrarea evenimentului este accesabilă pe canalul de YouTube al Institului Cultural Român din Londra.